Hepi niu ir

31 decembrie. Mda. Vine anul nou. 2008. Stiu, al 614962561564315-lea post de pe net pe tema asta. Am un sentiment cretin, ceva intre melancolie (a mai trecut un an, atat de bine-cunoscuta sintagma, nu-i asa?) si sictir, cred. Obicei stupid, revelionul asta, cel putin asa cum este sarbatorit azi. Bubuie-afara petardele de-mi zguduie peretii si-mi sperie catelul. Artificii nu-s chiar la 12, ci si mult mai devreme, n-are omu’ rabdare, tre’ sa vada ce artificii marfa a luat incepand de pe la 10, de se lumineaza ceru’. Si tu ce faci? Te imbraci cum stii tu mai frumos si mai trendy si te duci la party, nu? La party, unde, daca ai un pic de bun-simt, incerci sa nu te faci chiar praf pana la 12, ca sa nimeresti totusi sa dai noroc cu tovarasii, dupa care ai dezlegare, gata, bei pana nu mai poti, la un moment dat te prinde inghetu’ pe undeva pe vreun fotoliu, unde te trezesti a doua zi (dincolo de pranz) si nu mai tii minte nimic. Supeeer. Mama, ce m-am distrat, m-am facut manga de rev.

Mi-ar placea, zau, sa petrec un revelion la tara, intr-un sat, fara curent electric, fara retele de telefonie mobila care dau chix la 12 noaptea, fara internet, fara luminite pe strada, doar lampi cu gaz sau lumanari si sobe cu lemne.

Si daca tot amenintam c-o sa fac un post cu ce vreau in 2008, na ca-mi pun amenintarea in practica.

Deci vreau (nu intr-o anume ordine, ci cum imi vin in cap, in afara de prima, care-si merita locul):
- s-o vad pe sora-mea (ea locuieste in America, de-aia)
- sa citesc muuuulte carti, printre care (din nou, nu intr-o ordine anume) : Marti cu Morrie, Istoria Iubirii, Portocala Mecanica, Cercul Poetilor Disparuti, Viata Mea Cu Mozart, Vorbitor in Numele Mortilor, Impreuna, Noua Povestiri, Decameronul, Versetele Satanice, Copiii Din Miez de Noapte, 1984, Procesul, ceva de Max Frisch sa vad daca-mi place, idem Amos Oz…
- sa vad muuulte filme, na lista pe imdb …ma rog, mai sunt in afara de alea, dar am uitat de ele, probabil
- sa-mi iau o camera foto noua, buna, pe care sa invat s-o exploatez cum trebuie si sa o folosesc ca sa fac muuulte fotografii cat mai bune
- poate fac si cursul ala de fotografie de la Dalles intr-a 11-a
- sa ma apropii mai mult de prieteni
- sa fiu mai putin timida in unele situatii, sa spun ce gandesc
- sa ma plimb mai mult pe strazi si prin parcuri, sa conving oameni ca asta-i mai frumos decat sa te plimbi prin mall-uri
- sa invat; nu pentru scoala (adica ma rog, si pentru scoala, nu neglijam asta, desigur; trebuia sa pun paranteza asta ca altfel suna ca si cum mi s-ar rupe de scoala), ci atunci cand ma intereseaza ceva sa caut sa aflu cat mai multe despre ceva-ul ala
- sa aflu ce universitati din UK au cursuri de fotografie si/sau jurnalism si/sau istoria artei, sa ma hotarasc ce vreau pana la urma sa fac in directia asta
- ah, sa fac mai mult ce ma taie capu’, sa fiu mai spontana
- as vrea si sa-mi fac 3 pierce-uri in urechi, 2 intr-una si 1 in cealalta
- nu m-ar deranja sa invat sa cant la chitara
- nu m-ar deranja nici sa gasesc o solutie cum sa-mi sarbatoresc ziua, ceea ce probabil n-o sa reusesc si parca vad ca iar nu mi-o sarbatoresc deloc
- CAE : sa-l dau in iunie, sa fi invatat mult si bine pana atunci si tare-as vrea sa-l iau cu A…
- sa merg la olimpiada la engleza si la romana, poate ajung si eu pe municipiu ceva macar la una dintre ele
- sa ma duc sa-mi iau colegele de la aeroport cand se intorc din Austausch (schimb de experienta, that is), daca-s in Bucuresti atunci
- sa merg la Maideeen, nu vad ce m-ar putea impiedica, dat fiind ca am bileeet, la gazon Aaaaaaaaaa; ok, gata cu vocalele multiple
- sa vad Monoloagele Vaginului
- sa vad Molière, c-am ramas cu pata pusa pe el; da, stiu ca puteam sa scriu asta cand am zis ca vreau sa vad multe filme
- eh, uite, vezi, poate sa fiu si eu ceva mai organizata si mai ordonata, in toate privintele
- [multe, multe alte chestii pe care fie le-am uitat, fie nu vreau sa le expun aici]

Si daca tot e anu’ nou imi permit si eu sa fac ceea ce n-am mai facut pana acum, si anume pun si eu un filmulet de pe IuTub, in speranta ca nu-s singura careia ii place la nebunie cum canta fata asta.

Caleidoscop

27 decembrie. Te-ai astepta poate sa scriu despre sarbatori, craciun, hai sa fim mai buni, perioada asta a anului, beteala, beculete, stelute, bradul de la Unirii, zapada, sarmale, cozonaci si Rudolf, nu? Fac si asta. Nu stiu de ce, oricat m-as gandi, anul asta au trecut zilele astea ca oricare alte zile, numai ca am un brad mare impodobit de mine, de un verde nenatural (ecologista din mine, sau… mai degraba dorinta alor mei sa nu mai stranga ace si sa ni se pleosteasca bradul dupa trei zile din cauza caldurii), niste ghirlande si clopotei prin camera, si i-am avut pe ai mei acasa doua zile in plus fata de normal.

Poate ca cresc. Poate nu ma mai impresioneaza lumea asta plina de stelute si luminite, oameni de zapada si reni. Poate incep si eu sa ma alatur celor care cred ca sarbatorile au devenit prea comerciale, prea lipsite de valoarea pe care ar trebui sa o aiba. Poate, de fapt, nu cred ca sarbatorilor astora ar trebui sa li se puna eticheta de “hai sa fim mai buni”. Pentru ca, daca ar fi asa, atunci sarbatorile dureaza prea putin. De pe 24 decembrie pana pe 2 ianuarie, ti se pare suficient sa “fim mai buni” doar atunci? Sa mergem la rude, sa zambim celor care ne scot din sarite in restul anului, eventual sa dam un leu cersetorului din colt, iar apoi sa ne intoarcem la vietile noastre obisnuite si mult prea ocupate pentru a face lucruri de genul asta in restul anului. Sa ne uitam la stele, sa mergem la plimbare, iar peste o saptamana sa ne intoarcem plini de nervi de la serviciu. Sau scoala. Da, asta e valoarea sarbatorilor, sau?

Nu ti-am zis la inceput, cred, dar asta o sa fie un post lung. Nici nu stiu daca-l termin azi, dar idei am, idei scrise ca sms, apoi salvate ca drafts in memoria telefonului; da, asa se pot tine ideile azi. Ce fiinte ingenioase, oamenii astia.

Pe langa faptul ca suntem ingeniosi, om fi si singurele fiinte in stare sa minta? Asta presupune o evolutie din punct de vedere psihologic, mental, dar nu este si o involutie din punct de vedere spiritual? De ce mintim?

De ce simtim nevoia sa mintim, de ce incepem conversatiile mintind? “Buna. Ce mai faci?” – “Bine.” Nu, nu fac bine, daca vrei sa stii, mi-e somn, mi-e lene, sunt obosita si mi-e o sete ingrozitoare, ca sa nu mai zic ca imi moare bateria de la telefon prea repede si am uitat sa-i spun mamei “la multi ani” de ziua numelui. Ar fi asa de greu? Nu, dar, daca stai sa te gandesti, cel care te intreaba ce mai faci o face din politete, iar tu, din aceeasi politete, ii spui ca faci bine. E si mai simplu asa. Deci unul dintre motivele pentru care mintim e pentru a simplifica lucrurile… poate.

De ce mai mintim? Ca sa ne cream o imagine mai buna in fata celorlalti? Din nou… poate. Cum ar fi oare sa ne trezim intr-o zi ca nu mai putem minti? Dar nu, nu ca in filmul ala cretin cu Jim Carrey, unde el era singurul care nu mai putea sa minta, ci sa nu mai poata nimeni sa minta. Ar fi amuzanto-interesant. M-as distra.

Ti-am zis ca asta o sa fie un post lung, hihi. Pauza de relaxare. Bea niste apa, mai scrie-i cuiva pe messenger, mai da un telefon, dar asta doar in cazul in care nu esti la fel de norocos ca mine, sa-ti pice netul cand suna telefonul si raspunzi, sa revina peste cateva minute, dupa care sa pice din nou cand inchizi. Haha.

Da, stiu ca ar trebui sa termin Ion si dupa aia sa citesc Ultima noapte, dar, ca un copil cuminte ce sunt, eu m-am apucat de alta carte. Rusinea pe numele ei, a lui Salman Rushdie. Nu rusinea e a lui, cartea… ma rog, romanul e al lui. Si nu mai stiu care parte din cartea… ma rog, romanul asta (aici se vede partea buna din a nu scrie cu diacritice, hehe) m-a facut sa ma gandesc ce se intampla cu cuvintele pe care vrei/ai vrut sa le spui, dar nu le spui/le-ai spus. Raman undeva, intr-o baza de date a lumii, doar-doar oi avea odata curajul sa le iei de-acolo si sa le spui?

Dar cu sentimentele neexprimate ce se intampla? Au ele oare cum sa ajunga la cei carora le erau destinate? Poate cineva sa se abtina de la a-si exprima sentimentele? Sau poate sunt exprimate, dar nu ajung la destinatari, ramanand captive undeva prin aer pana cand posesorul sau posesoarea se hotaraste sa le dea drumul?

Si la urma urmei, de ce e omul asa de complicat? De ce nu exista cineva pentru fiecare, care sa-l cunoasca pe de-a-ntregul? De ce isi ascunde omul sentimentele? De ce-i timid? Sau nehotarat?

Da, stiu, prea multe intrebari. Macar de-ar fi cineva care sa poata raspunde la ele, cu o explicatie plauzibila.

P.S. 1 Ca fapt divers, acum am parul prins intr-un fel de coc si bretonul dat de pe frunte cu o bentita. Haha, nimeni (aproape) nu m-a vazut vreodata asa. Lu’ mama i-a placut.
P.S. 2 Imi place sa impletesc (innod ar fi, de fapt, cuvantul potrivit) bratari.
P.S. 3 Am bilet la Maiden, weee, gazon A, weeee.
P.S. 4 Cred ca o sa fac la un moment dat si un post cu ce imi doresc in 2008. Banal, stiu.
P.S. 5 Na c-am terminat postul.
P.S. 6 Sper ca n-am facut typos.
P.S. 7 De ce exista intrebari retorice?