Din seria “cum sa bifezi rapid un film pe care voiai sa-l vezi demult”, episodul Jeux d’enfants.
Se alege o dimineata tihnita, in care se presupune ca tu trebuie sa faci… tema la romana, de pilda. Sub pretextul ca internet-ul te ajuta in acest scop, stai in fata computer-ului si brusc iti vine ideea sa mai desc… aaa… cumperi un film. Dupa o incercare esuata de a intra in posesia unui alt film, te gandesti sa cauti si “Jeux d’enfants”. Cu un noroc fantastic il gasesti si il si… cumperi cu ~300 kbps. Apoi cauti subtitrari, ca deh, ti-o placea tie franceza, da’ aia vorbesc totusi prea repede pentru urechea ta relativ neformata. Subtitrari bune nema, asa ca te multumesti cu una in engleza plina de greseli, dar totusi inteligibila, si mai ales nedecalata ca celelalte. Open with BS Player si play.
Jeux d’enfants este, asa cum scrie in prezentarile lui, povestea unui joc de “adevar sau provocare” scapat de sub control. Jocul incepe in copilaria lui Julien si a Sophiei, atunci cand Julien, vazand ca Sophie, o fetita poloneza, este batjocorita de copii, ii da o cutie de tabla cu un carusel desenat pe ea, ca sa o faca sa se simta mai bine, sperand ca aceasta i-o va da inapoi la un moment dat. Sophie insa, il provoaca sa faca ceva ca sa demonstreze ca o vrea cu adevarat inapoi. De aici, cel care are cutia il poate provoca pe celalalt sa faca ceva pentru a o primi inapoi. Daca in copilarie provocarile sunt mai inofensive, dar totusi cer ceva curaj pentru cel ce trebuie sa le indeplineasca, atunci cand cei doi cresc, provocarile devin din ce in ce mai serioase.
Personaje reusite, imagini mai neconventionale, poveste si idei originale, simboluri. Final neasteptat. Concluzie : mi-a placut. Mult. Fugi sa il desc… aaa… cumperi. 
Cap ou pas cap?
