Leapsa pe carti

Alexa mi-a dat mai departe leapsa cu ce carti am citit in ultima vreme, de care m-am lasat si de ce.

O sa incep spunand ca in ultima vreme am fost o lenesa. Adica de vreo luna n-am mai citit decat cateva pagini. Pentru ca m-am apucat de Moara cu Noroc (deh, trebuie pentru scoala) si cum nu-mi place, n-am mai prea citit din ea, dar nici n-am vrut sa ma apuc de altceva convinsa fiind ca voi sfarsi dand Moara cu Noroc la o parte, ceea ce n-ar fi frumos din partea mea.

In fine, voi povesti ce am citit inainte de perioada asta de lene acuta. Ultima carte terminata a fost Crima si Pedeapsa, care n-are nevoie de prezentare sau reclama, pentru ca este geniala (stiu ca tocmai i-am facut un fel de mini-reclama). Inainte de asta am mai citit Oscar si Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt, care este foarte draguta si induiosatoare, dar mi-a placut mai mult Domnul Ibrahim si florile din Coran, de acelasi autor. Inainte de asta a fost Cartea Iad de Carlo Frabetti, care in ciuda originalitatii ei nu mi-a transmis nimic.

Cam astea ar fi cele mai recente. Pentru ca n-am sa ma apuc sa spun chiar ce am citit la inceputul vacantei de vara.

Mai departe luati-vi-o care vreti, iar nu numesc pe cineva anume.

[Flori], fete si baieti

Inspirata fiind de un articol despre misoginism si feminism scris de un coleg, m-am gandit sa imi pun din nou intrebarea “Este mai bine sa fii fata sau baiat?”.

In primul rand, nu, mie nu mi-ar placea sa fiu baiat. Exista avantaje si de o parte, si de cealalta; suntem foarte diferiti, de-aia ne completam si de-aia nu poate exista viata fara una dintre parti.

Eu una am o parere mai buna despre baieti. Mi se pare ca ma inteleg mai bine cu ei, ca pot vorbi despre absolut orice cu ei, fara ca ei sa judece felul meu de a gandi doar fiindca, poate, este diferit de al lor. Imi par mai amuzanti si mai de gasca, mai fara fite, mai putin barfitori. Imi par chiar si mai sinceri, adica sunt putine fete care spun chiar ce gandesc, in timp ce baieti din astia mai gasesti. Imi place si faptul ca se maturizeaza mai incet decat fetele, adica in clasa a 5-a de exemplu, fetele sunt cu ochii dupa baieti mai mari si asa, in timp ce baietii n-au nici o treaba. Totusi, acum sunt enervanti prin imaturitatea de care dau dovada in anumite situatii. Si atitudinea fata de scoala mi se pare mai potrivita, faptul ca stiu si invata la materiile care ii intereseaza chiar mai mult decat se cere la scoala, in timp ce pe fete le intereseaza, in majoritate, notele. Cateodata cred ca baietii sunt priceputi in mai multe domenii; n-am prea vazut fete chiar bune si la stiinte exacte si la limbi straine, de exemplu, am vazut insa baieti asa. Nu multi, dar oricum.
Si mai sunt avantaje cum ar fi libertatea mai mare; ca baiat ai voie sa stai mai mult pe-afara, de exemplu. Sau… Faptul ca sunt mai puternici fizic, de ei se iau mai putin muncitorii de pe santier sau tiganii din colt de strada, pentru ca sunt mai putin vulnerabili. Not to mention avantajele fiziologice, adica frate, noi nastem, noi avem menstruatie. Plus ca trebuie sa fim mai atente cum ne imbracam, cum ne pieptanam, cum aratam in general, la baieti e mai simplu si nici n-au optiuni aproape infinite in materie de haine. Si baietii nu-s numiti “sexul slab”. Nu ei sunt cei care au fost tratati ca fiinte inferioare din timpuri istorice. Nu pe ei ii afecteaza misoginismul si prejudecatile. Poate ca lucrurile astea sunt fondate in unele cazuri, dar nu poti inferioriza din start o fata/femeie doar pentru ca este o fata/femeie.

Exista desigur si avanataje pe care le ai ca fata. Faptul ca [in majoritatea cazurilor] baietii sunt mai respectuosi cu tine, adica un baiat [daca are bun-simt] nu prea-si permite sa injure o fata, de exemplu, dar o fata isi poate permite sa injure un baiat, nu? Sau toate chestiile cu deschisul usii, lasatul fetei inainte, chestii d-astea. Plus ca nu-i nici o rusine daca esti mai sensibila, mai timida, dar un baiat trebuie “sa fie dur”, nu? Sa-si “pastreze imaginea”. Si o fata poate avea niste prietene foarte apropiate si nu-i nimic neinregula in ochii oamenilor daca doua fete dorm in acelasi pat, de exemplu, dar daca doi baieti par mai apropiati si asa, se aude imediat, chiar daca la misto, “cat de gay”. Nasol este, cateodata, ca o fata este mult mai atenta la detalii, are nevoie de mai multa tandrete si grija, iar de multe ori baietii nu-s in stare sa-si dea seama de asta, nu-si dau seama ca au ranit o fata prin ceea ce au zis sau au printr-o atitudine, de multe ori nici nu-si dau seama de ceea ce au spus sau au facut, de fapt. Eh, sunt mai nesimtiti, asa.

Concluzie revelatoare:Imi place sa fiu o fata care se intelege bine cu baietii.

Concluzie fara nici o legatura cu subiectul:Mama, ce logoree am cand sunt bolnava.

Ma gandeam…

In clasa a 5-a o profesoara de romana ne tot repeta ca cea mai frumoasa perioada a vietii e copilaria. Asa sa fie oare? Poate, din anumite puncte de vedere. Da, esti fericit si fara griji si n-ai treaba cu altceva decat cu jucariile si jocurile, habar n-ai ce urmeaza si nici nu incerci sa te gandesti la asta. Daaaar, cel putin in mintea mea, adolescenta are ceva special. Pentru ca nu mai esti copil, dar nu esti inca adult. Pentru ca te simti bine si dandu-te in leagan si stand de vorba despre lucruri mai serioase. Pentru ca atunci, cred eu, esti cu adevarat fericit pentru prima oara.

Practic adolescenta inseamna perioada liceului, nu? Da, bine, putin inainte si putin dupa, dar aia e cea mai importanta. Si… mi-e frica sa ma gandesc ca a trecut deja un sfert din ea. Mi-e frica de ceea ce urmeaza; poate ca in inconstient sunt conservatoare, la fel cum mi-era frica de faptul ca se termina generala si incepea liceul, asa mi-e frica si acum (da, prea devreme, stiu) ca se termina liceul si incepe acea perioada din viata cand trebuie sa incepi sa fii pe picioarele tale, cand trebuie sa iei cele mai importante decizii. Si nu mai mergi la liceu, nu mai ai ore libere in care vorbesti despre tot ce-ti trece prin cap, nu mai ai sambata seara anivesari care sa fie exact la fel ca in perioada asta, nu mai e farmecul ala. Si urmeaza facultatea, despre care nu am nici o idee cum o sa fie. Si apoi… real life, nu?

Si ma gandeam… Bun, devii adult, poate cunosti si tu pe cineva despre care zici “Da, frate cu el vreau sa-mi petrec restul vietii.” Si aveti amandoi slujbe. Cat timp petreceti impreuna de fapt, daca in timpul zilei sunteti la serviciu? De ce trebuie ne petrecem cea mai mare parte a vietii nu cu oameni pe care i-am ales noi, ci cu oameni cu care trebuie sa stam, pentru ca sunt colegii nostri de serviciu?

De ce trebuie sa facem in viata ceea ce trebuie?

Iris 30 de ani + Nu ma mai joc

Vineri seara am avut inca o data confirmarea motivului pentru care imi place sa ma duc la concerte. Desigur, pentru muzica, pentru a-i vedea pe oamenii aia cu ochii tai, chiar daca sunt la cateva zeci de metri departare de tine, asta daca ai fost prevazator si ai avut grija sa ajungi ceva mai devreme la locul cu pricina, dar mai ales pentru atmosfera, evident. Pentru a canta melodiile care iti plac atat de mult alaturi de sute, sau poate chiar mii de oameni carora le plac la fel de mult, pentru a ti se invineti palmele, pentru a nu mai avea voce si a nu mai auzi bine vreo doua zile dupa aia.

Vineri, 5 Octombrie, Iris – 30 de ani la Aeroportul Baneasa. Mii de oameni, de toate felurile. Coada sub forma de gramada la intrare. Coada sub forma de gramada la luat de baut; de baut numai la pahar, evident. La inceput, Pink Floyd si reclama la Europa FM. “Buna seara prieteeeeeeeeni!”. Multi invitati, bine alesi, cu micile exceptii inevitabile. Mi-a facut placere sa-i revad pe Trooper. Trenul fara nas. Strada ta. Vino pentru totdeauna. Floare de iris. Ingerii goi. Iris aeterna. Lady in black (preferata mea de la concertul asta). Nu in ordinea asta si nu numai. Oameni zambindu-si, cantand, fredonand, tipand, aplaudand entuziasmati. Macaraua aia de care era prinsa camera de filmat trecand la cativa centimetri de capetele noastre. Bucurie, entuziasm, atmosfera minunata. Coada sub forma de gramada la iesire. Cutie de Pepsi gonflabila cazand peste populatie. Abia astept urmatorul concert.

Ieri am aflat ca s-a anulat Helloween si Gamma Ray, care trebuia sa fie pe 19 Noiembrie in Agronomia. Ma miram eu cum de nu s-au pus inca biletele in vanzare. Ar fi fost prea frumos, nu? Acum scrie acolo la ei pe site-ul oficial “19.11.2007 Bukarest CANCELLED”. Parca te zgarie pe ochi. Nu ma mai joc.

Si crede ca a nimerit in viata altcuiva

[Ultima din mini-seria de proza scurta.

A se citi asta mai intai, apoi asta si abia dupa aia post-ul asta.]

*Cu un an in urma*

Mergea pe strada, foarte hotarat, desi nu se simtea hotarat. Nu se simtea in nici un fel, daca era sa fie sincer. Era foarte calm, ca si cum se ducea sa rezolve o problema la a carei solutie se gandise indelung, ajungand la concluzia ca cea aleasa era cea mai buna – si de altfel, singura -. Mergea cu pas lung si apasat, fara sa priveasca trecatorii, aproape imaginandu-si ca nici nu existau. Se uita doar la felinarele care erau inca aprinse in dimineata aia rece de Ianuarie, se uita la zapada care se asternuse intr-un strat subtire ca praful nesters de doua saptamani pe mobila. Se uita, dar nu vedea nimic. Nu auzea nimic. Mintea ii era goala, ca si cum fusese programat, fara ca el sa aiba vreun cuvant de spus.

Mereu ii placuse sa citeasca. Vreau sa zic, ii placuse mult. Se implica emotional in fiecare roman care ii trecea prin mana. Traia alaturi de personaje, suferea alaturi de ele. Starea lui se schimba de la o zi la alta foarte brusc. Era un alt om de la o zi la alta. Imagineaza-ti un om plangand in tacere, cu o carte deschisa in poala, pe o banca intr-un parc. Apoi imagineaza-ti acelasi om a doua zi, plin de viata, fericit si implinit, dupa ce in dimineata acelei zile terminase un capitol care-l facuse sa zambeasca si sa se gandeasca la partile bune ale vietii, incercand sa le ignore pe cele rele, sau macar sa le priveasca altfel.

Starea lui se schimbase si acum. Calm, luase un cutit din bucatarie si il pusese in buzunarul interior al hainei. La fel de calm iesise pe usa, incuiase, desi stia cumva, in sinea lui, ca nu se va mai intoarce.

Si acum iata-l mergand pe strada, foarte hotarat, dar nesimtindu-se hotarat. Iata-l intrand intr-un spital. Urcand scarile, pana la etajul trei. Uitandu-se dezorientat intai in dreapta, apoi in stanga, si luand o hotarare, care are sa schimbe viata unui om. Hotararea de a merge la stanga. Iata-l privind un barbat cu niste ochi care nu par a fi ai lui. Iata-l scotand usor cutitul.

…

Iata politia, venind.

…

Iata-l in camera lui cu pereti albi, ciment pe jos, un pat cu cadru de metal, o masa mica de plastic alb si un scaun fara spatar, un bec atarnat de tavan pe post de lampa si un paravan, tot alb, in spatele caruia e un closet si o chiuveta.

Il poti vedea in fiecare seara, daca te concentrezi putin sa-ti creezi o imagine. In fiecare seara, citind pagina 57, apoi punand semnul si inchizand cartea.

Fireste, el nu stie ca citeste in fiecare seara pagina 57. El nu stie ce a facut. Nu stie de ce este acolo.

El vede doar cele cinci bare din metal rece. Si crede ca nimerit in viata altcuiva.