25 Februarie :)

Chestiuta primita de la KingOBeer:

Intra pe Wikipedia si cauta dupa ziua ta de nastere (doar ziua si luna) si apoi:
1. Noteaza 5 evenimente care s-au intamplat in acea zi
2. Noteaza 5 aniversari importante. (zile de nastere)
3. Noteaza o moarte cu insemnatate.
4. Noteaza o sarbatoare.

Evenimente:

# 1570 : Papa Pius al V-lea o excomunica pe Elisabeta I a Angliei
# 1817 : Deschiderea oficiala a Muzeului National Bruckenthal din Sibiu, cel mai vechi muzeu din tara
# 1990 : Incepe sa emita, la Bucuresti, Radio Contact (transformat in 2004 in Kiss FM)
# 1994 : Masacrul din Hebron (in timp ce cca 500 de palestinieni se rugau in genunchi la Mormantul Patriarhilor din Hebron, un colonist israelian cu vederi extremiste, Baruh Goldstein, a deschis focul si a ucis 29 de musulmani)
# 2006 : Numarul estimat pentru populatia lumii este de 6,5 miliarde de locuitori

Aniversari:

# 1841 : Pierre-Auguste Renoir, pictor francez
# 1842 : Karl May, scriitor german
# 1917 : Anthony Burgess, autor englez
# 1943 : George Harrison, muzician englez (The Beatles)
# 1976 : Chris Pitman, muzician american si membru al formatiei Guns N’ Roses

Moarte:

# 1899 : Paul Julius von Reuter, fondatorul agentiei de presa Reuters

Sarbatoare:

# Ziua nationala a Kuweitului – aniversarea proclamarii independentei (1961)

Mai departe sa si-o ia cine vrea, nu numesc pe nimeni.

Aripi si picioroange

Ma uitam eu acum cateva zile pe net cand dau de un anunt “Festivalul de teatru in aer liber ApaAerFoc” – 14 Iulie – 5 August 2007. Urmatoarea reprezentatie – Sambata, 21 Iulie si Duminica, 22 Iulie; trupa Teatro Ka, Portugalia; spectacolul “Aripa destinului” (“Asas do destino”),

povestea unui batran uitat de timp, aflat intre moarte si plutirea discreta a unui inger, transpusa intr-un spectacol opulent, de o fantezie baroca si o tehnica perfecta.

Draguuuut, zic eu, si imi exprim dorinta de a merge, care este acceptata.

Asa se face ca ieri, pe la ora 19:00, in parcul Tineretului, ne luau fundurile foc, dat fiind ca stateam doar pe niste ziare asezate pe asfalt.

Dar a meritat, a fost ceva neobisnuit, cu care nu stiu cand ne vom mai intalni, plus ca am facut poooze. Multe multe, dintre care am selectat cateva:

Se poate baga nasu’ p-aici pentru a afla mai multe detalii.

Ah, ce-mi plac oamenii

Acesti oameni pot fi clasificati dupa:

a) fel de a fi

Ce-mi plac oamenii care copiaza. Orice. De la informatii la teste la care sunt bata (una e sa se intample, ca si mie mi se intampla si apelez la colegi, dar alta e sa iti faci un obicei, mai ales cand tu nu ajuti niciodata pe nimeni, ca esti bata), pana la status messages pe Y!M (nu ca ar fi ceva important, nu e chiar deloc, dar tot ma enerveaza). De la cuvinte folosite des, pana la idei de proiecte si compuneri.

b) comportament pe strada/in oras

Ce-mi plac oamenii care se opresc in mijlocul drumului pe o strada foarte aglomerata.
Ce-mi plac oamenii care se holbeaza la tine in autobus sau oamenii care se holbeaza la tine oriunde, de fapt.
Si daca tot vorbeam de autobus, ce-mi plac oamenii care se imbrancesc ca animalele ca sa intre intr-unul in care este clar ca nu mai au cum sa incapa.

c) mod de a se exprima

Ce-mi plac oameni care scriu cu prea putine sau… prea multe cratime. (Adica, pana la urma, carei faza cu cratimele? Da-ti-mi un motiv pentru care ar trebui sa invatam sa le folosim corect.)
Ce-mi plac oamenii care pokesk kvntl intr-un asa hal in care te chinui cateva minute bune ca sa te prinzi ce scrie acolo.
Ce-mi plac oamenii care pocesc in general limba romana. (Ce patetic, nu? Ar trebui schimbata locatia acestui magazin, dat fiind ca are decat cativa clienti fideli si exista multi delicventi in zona.) Pentru mai multe informatii, DexOnline si pagina asta iti sunt cei mai buni prieteni.

Ah, ce-mi plac oamenii.

Nenea care scrie frumos

Eh, pe nenea asta care scrie frumos, exact cum imi place mie sa citesc si care este, intamplator, scriitorul meu preferat, il cheama Michael Cunningham. Nenea asta a scris 5 romane la viata lui, dintre care 3 au ajuns si prin mainile mele. Primul, Golden States, nici nu este listat printre celelalte si nici n-as fi aflat de el daca nu ma ajuta vechea mea prietena, Wikipedia. Se pare ca n-a avut prea mare succes si, ca strategie de marketing la aparitia celui de-al doilea roman, a fost “omis”.

A urmat O casa la capatul lumii (A home at the end of the world; 1990), primul pe care l-am citit eu. Ceea ce observi mai intai dupa ce citesti cateva capitole e ca nu intelegi nimic. Fiecare capitol are ca titlu un nume de personaj, Bobby, Jonathan, Clare sau Alice. Dupa primele capitole, daca esti copil destept, te prinzi ca numele acestora reprezinta de fapt perspectiva din care se scrie. Romanul incepe in adolescenta lui Bobby si a lui Jonathan, pe care-i leaga o relatie… nu numai de prietenie, si continua pe parcursul a mai multor ani, timp in care in viata lor apare Clare, colega de apartament a lui Jonathan. Relatiile din acest triunghi sunt de fapt subiectul romanului. Alice este mama lui Jonathan, un personaj care se dovedeste a fi foarte interesant. 477 de pagini minunat scrise. P.S. Exista si un film, care merita si el vazut.

Carne si sange (Flesh and blood; 1995) nu cred ca-i tradus si publicat la noi, se pare ca n-a avut prea mare succes.

De Orele (The Hous; 1998) este imposibil sa nu fi auzit, macar de film (care a primit foarte multe premii, printre care si un Oscar pentru Nicole Kidman, cea mai buna actrita in rol principal), daca nu de roman. Asta e cel mai recent citit de mine, chiar acum vreo luna. Capitolele au, din nou, nume de personaje, 3 la numar de data asta, Dna Dalloway, Dna Woolf si Dna Brown. Dna Dalloway nu este personajul Virginiei Woolf din romanul cu acelasi nume, Dna Woolf, insa, este chiar Virginia Woolf. Dna Brown este o casnica din suburbiile Los Angeles-ului anilor ‘50. Legatura dintre ele sper ca o s-a descoperiti singuri. Mai multe nu va spun. Daca n-am reusit sa va fac curiosi, aia e. Just a thing : romanul a castigat Pulitzer Prize si PEN/Faulkner Award.

Asaaaa, si cel mai recent roman al lui nenea asta este Zile exemplare (Specimen days; 2005). Cele 407 pagini le-am citit in vreo doua zile, cu creionul in mana, ca urmare la asta nu va mai spun despre ce e vorba, ci va scriu aici cateva din fragmentele pe care le-am subliniat in timp ce citeam.
“Aici erau si fetele care priveau de pe pereti, privite la randul lor cu veneratie si sterse regulat de praf : in mijloc Matthew la sase ani, cu ochii negri si o mina grava, facand repetitii pentru gripa care avea sa-l transforme intr-o fotografie peste doar un an. Aici era si unchiul Ian, caruia i se paruse amuzant ca intr-o buna zi avea sa fie doar o fata pe perete; aici era chipul rotund si multumit al bunicii Aileen, care crezuse ca viata era doar o neplacere trecatoare, in vreme ce moartea era adevaratul si unicul ei salas.”
“… luminile portocalii ale felinarelor si fatadele maronii, trecatorii in haine intunecate, intreaga semirealitate sepia a orasului nocturn invaluit in fum, cea mai coningatoare scenografie montata vreodata, fara munti sau oceane, aproape fara copaci (cel putin in cartierul asta), doar strada dupa strada, luminate si lamurind sub cerul gri-rozaliu strapuns de antene si cisterne de apa, in vreme ce dedesubt, peste drum de cladirea ei, o firma luminoasa, albastra ca o flacara, zumzaia curatatorie.”
“Diminetile erau bune. (Diminetile sunt bune, savureaza-le.) Ii placea gandul ca pretutindeni in oras oamenii isi beau cafeaua si fac dus, isi aleg hainele. Era momentul cel mai apropiat de o inocenta colectiva, aceasta trecere in masa de la somn (oricat ar fi fost de agitat) la trezire (oricat ar fi fost de zbuciumata). Mai toata lumea, sau toata lumea cat de cat functionala, trebuia sa se trezeasca si sa se imbrace. Chiar si cei care aveau s-o sune sa-i spuna despre planurile lor de a impusca, injunghia sau incendia pe cineva. Chiar si cei care aveau sa-si prinda explozibil la piept si sa arunce in aer un om de afaceri pe strada. Cu totii trecem prin aceasta inviere zlnica in miniatura si o facem impreuna.”
“Patru oameni se dusesera in cosmos sa vada stelele cum se nasc. Viata mergea inainte. Ce altceva sa faca?”
“Acum Marcus nu mai era nimic si lumea nu se schimbase. Marcus fusese o fereastra care se deschisese si apoi se inchisese la loc. Privelistea de la fereastra era aceeasi, fie ca fereastra era deschisa, fie ca era inchisa.”

Care mi-a placut cel mai mult? O casa la capatul lumii, dupa care Zile exemplare si foarte putin mai jos Orele.

Sper ca nu a fost total inutil entry-ul asta.

Warning! Wrong generation!

Vacanta –> mult timp liber –> poate prea mult timp liber, nu ca n-as avea muuulte de facut –> idei –> al doilea post pe ziua de azi.
Da, mai sunt multe post-uri pe multe blog-uri pe tema asta.
Nu, nu scriu si eu pe tema asta pentru ca am vazut ca se poarta.

Mai demult am citit asta:

Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor care fac parte din generatia NOASTRA, GENERATIA X.
Nascuti la inceputul anilor 80, vedem acum in anul 2006 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca “noi nu stim nimic”.
Suntem ultima generatie care a jucat `scunsea, Castel, Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii are au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) si primii care am vazut desene animate color.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca. Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare.
Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic.
Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Spuneam misto si fain in loc de cool.
Am sorbit din ochi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas.. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau
pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala..
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii
din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, “muzica a inceput cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!”
Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de la tec fara sa ne fie teama ca au prea multe e-uri, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am injurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, si poate ca tot noi i-am trimis 10000 de mailuri de “dulce”.
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau Flori, fete sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam pe gura pe cine “iubeam”. Noi suntem cei care inca au mai “cerut (sau li s-a cerut)prietenia”, care inca roseam la cuvantul “SEX”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacut de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem
minte emisiunea „Feriti`va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de first-timers…
Daca esti de`al nostru… Felicitari!

Si mai de curand, asta:

Diferente…

Noi beam brifcor mancam topic topi-top sau jelibon
Ei se stramba cand aud de crina sau bonibon
In timp ce noi radeam la glume ei zic doar un simplu LOL
Ei nu se mai joaca frunza, nici tarile sau sotron
Noi jucam leapsa pe coco, ratele si vanatorii
Noi nu ne jucam fifa ci fotbal in curtea scolii
Noi jucam lapte gros, turul frantzei, baba oarba
Ei au altele in cap atunci cand aud de “capra”
Noi ceream prietenia ei converseaza pe mess
Ei nu mai rosesc ca noi cand e vorba despre sex
Noi nu ne duceam in mall ci doar la cofetarie
Beam tec si mancam din aceeasi farfurie
Noi nu ne dadeam email noi ne trimiteam scrisori
Ne dadeam felicitari nu mass-uri de sarbatori
Nu dau eu verdicte si-habar n-am ce credeti voi
Dar copiii de azi parca-s mult mai tristi ca noi

Eram la o bere-n fata – anu’ trecut
2 copii mancau bomboane in fata scarii razand
Toate bune si frumoase pana ii vad aruncand
Punga de bomboane plina si pe ei plecand
Imi venea sa-i strang de gat
Sa le spun: In p**a mea
Noi plangeam o saptamana fiindca mama nu ne lua
Iar voi plecati, o aruncati va doare fix in c*r de ea
De vine-s cei ce v-au crescut fiindca nu stiti cum era…

Cand venea ora 5 iesea toata lume-afara
Si-ncepeam numaratoarea fara sa stim ce inseamna
Antante dizemane pe dizemane compane antante
Ne-ascundeam de parinti sa nu ne vada ca bem apa
Cand veneam transpirati dup-o noua zi de joaca
Noi citeam Ciresarii, amintirile lui Creanga
Adormeam fericiti ascultand povesti pe placa
Ne uitam la diafilme cu Turtita Fermecata
Sandy Bell pentru toti era vedeta preferata
Era mare sarbatoare cand mancam o ciocolata
Buna, rea, mica, mare n-avea cum sa nu iti placa
Privind in urm-acum toate astea parca
Sunt povesti de demult care incep cu-”a fost o data”
Poate-s io nostalgic si-habar n-am ce credeti voi
Dar copiii de azi parca-s mult mai tristi ca noi

Eram la o bere-n fata – anu’ trecut
2 copii in fata scarii se jucau tenis razand
Toate bune si frumoase pana la ultimul sut
Am vazut mingea-n gradina si pe ei plecand
Imi venea sa-i strang de gat
Sa le spun: In p**a mea
Noi plangeam o saptamana atunci cand ni se spargea
Iar voi plecati o aruncati va doare fix in c*r de ea
De vine-s cei ce v-au crescut fiindca nu stitï cum era…

Chiar daca-s nascuta in ‘91, ma cam regasesc in ceea ce scrie pe-acolo, lucru care, adunat cu alte chestii pe care le-am tot constatat, ma fac sa cred ca m-am nascut intr-o generatie gresita. Si sunt sigura ca nu-s singura care simte asta. Uite, ieri, de exemplu, am fost anti-sociala. M-a chemat un coleg la un film (in mall 8-|) ca cica “Hai maaa, ca mergem mai multi.” si i-am zis ca nu-stiu-ce am de facut, nu pot, ne vedem alta data. Urasc mall-urile ca locuri unde sa merg cu colegii. Urasc mall-urile in general, mai putin cand am nevoie sa merg sa cumpar ceva din vreunul. Daca zicea ca “Hai in parc.” sau “Hai sa ne plimbam.” ma duceam. Imi plac parcurile, imi plac strazile. Vreau sa merg pe munte, sa stau pe iarba si sa ma uit la cer, nu sa merg in mall. Muzica pe care o ascult este, in majoritate, veche. Apreciez filmele vechi, dar si filmele noi bune. Am supravietuit pana aproape de varsta de 16 ani fara telefon mobil, cand, cu greu convinsa de ai mei si jenata sa tooot dau beep-uri si mesaje de pe telefoanele prietenilor, am acceptat sa-mi iau si eu unul. As putea supravietui fara computer si tv fara probleme, atata timp cat as avea lumina la care sa pot citi si un ceva la care sa pot asculta muzica+un telefon cu care sa pot tine legatura cu oamenii. Imi place cu adevarat sa citesc. Nu-mi place muzica trendy, clubbing-ul si clubber-ii, nu-mi plac ochelarii de soare cat juma’ de fata purtati la umbra si bluzele ciclam. Ma regasesc in filmele cu copii si adolescenti de prin anii ‘70-’80.

Vreau sa fiu iar copil, nu sa cresc mai repede decat o vrea evolutia normala. Mi-e dor de “Un doi trei la perete stai!” jucat in fata blocului, mi-e dor de timpul cand abia aparuse “Don’t speak” de la No Doubt si ma uitam la Beverly Hills si Melose Place cu sora-mea. As vrea sa fi mers in excursii fara telefoane mobile si i-Pod-uri si boxe, in timpul carora sa nu stie parintii de noi, decat cand ne intoarcem. Vreau un zambet sincer si bine-voitor. Vreau ca fericirea sa fie atunci cand ai prieteni adevarati si cand iti petreci timpul cum vrei tu. De-aia nu prea ma regasesc printre copiii (da, eu ma simt copil inca, desi sunt multe care-mi spun ca nu-i chiar asa) de azi, chiar daca exista oameni pe care-i apreciez si oameni pe care-i consider prieteni, carora nu am ce le reprosa, sau daca am, lucrurile alea se pot trece cu vederea fara probleme.

Imi place sa ma uit la stele si sa ascult greierii.