Om Bun

Vineri, 23 Martie, la Sala Palatului la Gala Folk “Om Bun”. Concert reusit, desi foarte lung (5 ore!!!!!!). Sala Palatului plina. Vreau sa spun, plina ochi, chit ca pe la 11-11:30 a inceput lumea sa plece. Am fost frumos impresionata de asta, ma bucur ca lumea mai vine la concerte folk. Si pe cuvant daca erau doar adulti sau oameni mai in varsta. Nu.

Primul care ne-a cantat a fost Mircea Vintila, a carei zi de nastere era, fapt care-mi aminteste ca de fapt sala a fost prima care a cantat… I-am cantat lui “La Multi Ani”. Printre altele, “Miruna”, una dintre preferatele mele.
“Unde-i camasa mea de noapte? – La mine-i camasa ta de noapte. “

Mai departe a fost Ada Milea. Din nou m-am intrebat ce le-o placea oamenilor la ea. Da, e originala, are si voce, dar pe cuvant daca-mi transmite ceva. Nici macar de ras n-am ras. In fine, i-am facut si ei poza, ca deh.

Victor Socaciu… Nu e si n-a fost niciodata unul dintre preferatii mei. Nu stiu de ce, pur si simplu.

Dupa cum a spus si gazda, Eugen nu-mai-stiu-cum, Alexandru Andries ne-a facut o surpriza, cantandu-ne la pian. Numai la pian. “Cea mai frumoasa zi”. Superb. Din pacate nu si “Tamara”.

Ducu Bertzi, Marius Batu si Florian Pittis au urmat, cu “Pe cine si cate carari”, “M-am indragostit numai de ea”, “2000 de ani”, “Cantec soptit”, “Vanare de vant”, “Nu-i nimic, asta e” si probabil nu numai, dar nu-mi amintesc.

Vasile Seicaru, din nou, ca Socaciu, nu dintre preferatii mei, fara un motiv ca lumea.

Siiiii ajungem la cele mai frumoase momente. Mircea Baniciu si Vladi Cnejevici ["Esarfa in dar". Superb.]…

… Si un “tanar talent”. Asa l-a numit Baniciu. Nicu Covaci, supriza serii. “Te intreb pe tine soare” siiiiii “In umbra marelui urs.”

Cum nu se putea mai prost, ultimul, cand lumea deja incepea sa plece, Nicu Alifantis. Ca sa nu mai spun ca a urmat si dupa Covaci cu Baniciu. Cum spuneam, cum nu se putea mai prost. Cu toate astea, minunat. “Piata Romana, nr. 9″, “Ploaie in luna lui Marte”, “Nu ma-ntreba nimic in noaptea asta”… Sincer, cel mai mult cu gandul la el venisem, nu ca Baniciu, Vintila, Bertzi si Batu n-ar fi grozavi, dar sa zicem ca treceam printr-o perioada Alifantis.

Nu ma-ntreba nimic in noaptea asta…

In alta ordine de idei, de pe 30 incep sa se vanda biletele la Blind Guardian. 18 Mai. Abia astept.

Ai em ivăl >:)

In sfarsit am avut rabdare sa fac testu’ asta. Dar ia te uita:

The Dante’s Inferno Test has banished you to the Sixth Level of Hell – The City of Dis!
Here is how you matched up against all the levels:

Level	Score
Purgatory (Repenting Believers)	Very Low
Level 1 – Limbo (Virtuous Non-Believers)	High
Level 2 (Lustful)	Low
Level 3 (Gluttonous)	Low
Level 4 (Prodigal and Avaricious)	Very Low
Level 5 (Wrathful and Gloomy)	High
Level 6 – The City of Dis (Heretics)	Very High
Level 7 (Violent)	Low
Level 8- the Malebolge (Fraudulent, Malicious, Panderers)	Moderate
Level 9 – Cocytus (Treacherous)	Moderate

Take the Dante’s Inferno Test

Si…

Greed:	Very Low
Gluttony:	Medium
Wrath:	Low
Sloth:	High
Envy:	Very Low
Lust:	Low
Pride:	Low

Take the Seven Deadly Sins Quiz

Iti place?

- Iti place?

- Nu.

Expresie dezamagita pe fata lui. E a nu-stiu-cata oara cand incearca sa-i ia ceva care sa-i placa.

- Stii ca eu nu pot sa mint. Nu pe tine.
- Da, stiu, si totusi… parca as prefera cateodata sa te prefaci macar ca-ti place.
- Si la ce ti-ar folosi? Nu m-ai cunoaste pe mine, ai cunoaste o imitatie de mine. O facatura. O bucata din mine, un fragment.

Dar tot TU ai fi si cea care s-ar preface de dragul meu…

- In lumea mea e mai bine sa nu te prefaci. Cred ca-i mai valoros gestul de a-ti spune chiar ce gandesc, desi stiu ca asta te dezamageste.

Parca-i ghicise gandurile.

- Nu e vorba de dezamagire… E doar o prostie de cadou, un ceva cu care intentionam sa te fac sa zambesti. E vorba de… nu conteaza, las-o balta.

———————

- Hai, mai zambeste si tu…
- Sunt obosita. N-am chef de d-astea.
- Pariu ca pot sa te fac sa zambesti? Macar un pic tot o sa schitezi tu un zambet. Macar unu’ mic, in coltul gurii.
- In lumea mea, oamenii zambesc doar atunci cand simt ca vor sa faca asta. Si acum n-am nici un motiv.

Esti cu mine… Si eu te iubesc. De ce nu e suficient?

———————

- Uite ce frumos e afara. Hai in parc!
- Ce sa facem in parc?
- Ce poate sa faca lumea in parc? Ne plimbam, stam pe o banca, Ne intindem pe iarba si ne uitam la cer… Asta pana primim o minge in cap de la vreun derbedeu. Atunci putem sa ne enervam si sa ne rastim la el.
- Esti imatur.
- Stiu.
- Ei bine, eu nu sunt. In lumea mea, oamenii nu merg in parc doar pentru ca-i frumos afara, lasand balta tot ce faceau in momentul ala.

———————

- Ma iubesti?
- Nu fi prostut. Stii ca da.
- Atunci de ce nu mi-o spui mai des?
- Pentru ca o stii. Ce rost ar avea? In lumea mea…
- In lumea ta nu e bine sa te prefaci, chiar daca in felul asta ai face o bucurie cuiva drag, in lumea ta oamenii zambesc doar atunci cand simt ca vor sa faca asta, in lumea ta oamenii nu ies pur si simplu in parc pentru ca-i frumos afara.
- Exact. Si in lumea mea nu e nevoie sa spui cuiva de o mie de ori ca-l iubesti, cand stie si el foarte bine ca asa e. Nu mai ai 16 ani, nu te purta ca si cum ai avea.
- Stii ceva? Si eu am lumea mea. Asta e lumea mea. In care ma bucur de lucruri mici si simple. Ramai in lumea ta… Vad ca n-ai loc si de mine.

———————
———————

- Iti place?
- Ah, il ador! Mereu stii cum sa ma faci sa zambesc.

———————

Era la ea in camera. Ea era la dus. Medalionul pe care i-l daduse cu o saptamana in urma era pe birou. Se vedea o bucatica din el, sub un teanc de carti si caiete. Nu-i placuse. Altfel, l-ar fi purtat. Sau macar l-ar fi pus undeva mai bine.

…Poate totusi am gresit. Poate ca sinceritatea e mai buna decat o multumire si un zambet fortat. Nu, nu e EA.

———————
———————

- Iti place?
- Sincer? Nu e foarte pe gustul meu. Dar n-aveai de unde sa stii asta. Oricum esti un dulce.
- Nu-i nimic. Si stii ce? Mergem maine sa-l inapoiem si pe urma iti alegi tu ceva care sa fie exact pe gustul tau. Mai invat si eu ceva cu ocazia asta.
- Maine? Maine stii ca nu pot. Ti-am spus.
- Atunci poimaine.
- Of. Ti-am spus ca sunt ocupata toata saptamana.

Si nu poti sa-ti faci nici un pic de timp, nu?…

———————
———————

- Iti place?…

Aberatie de inceput

Da, mi-am facut si eu blog. Si da, stiu ca asta spun toti in primul lor entry, asa incep toti. Si mai stiu si ca e inutil entry-ul asta. Dar ce-mi spune mie, sau tie, ca urmatoarele n-or sa fie tot inutile? Poate ca o sa ma apuc sa aberez, scriind tot ce-mi trece prin cap, poate o sa scriu ce-am facut in ziua respectiva sau poate o sa ma apuc sa critic alte blog-uri, ca asa am vazut ca se intampla acum. Scrii un blog entry despre cat de stupide sunt alte blog entry-uri. Si uite asa faci un lant al slabiciunilor. Da, si pe mine ma enerveaza ca toata lumea care are blog crede ca este vezi-tu mare intelectual, precoce, matur sau “whiz kid”, chiar daca nu e-n stare sa lege trei cuvinte acolo si scrie ca s-a intalnit cu Gigel si impreuna au mers la Costel, care ii astepta cu Gheorghita la o cafea, asta dupa ce plecase de la scoala unde vaca aia de romana iar s-a luat de el ca scria sms-uri in ora ei. Da’ chiar are sens sa te enervezi pentru atata lucru? Mai bine te distrezi. Sau ignori. Da, si eu ma mai revolt. Si eu mai vars sacul cateodata. Si e normal. Dar sa nu exageram.
As mai scrie, da’ m-am plictisit si ma doare capu’ si ma duc sa legumizez.